Interviu susținut de
Continuăm seria interviurilor #WineBusiness, powered by #UniCredit, cu Victor Deleanu – CEO la Casa de Vinuri Cotnari. Ce vedem că se întâmplă la Cotnari este un parcurs firesc al României ca și producător de vinuri, anume migrarea către noile generații al business-ului de vin. Cum vede Victor industria, ce planuri are pentru Casa de Vinuri Cotnari și ce face, dar mai ales ce își propune să facă vedem în interviul de mai jos.
- Boom-ul calității vinurilor românești se datorează în primul rând competiției interne și a tehnologizării cramelor. Nu cred că importurile au ajutat aici în măsură mare.
- În piețele externe, inclusiv din EU, vinurile românești nu sunt primite cu brațele deschise, pentru că fiecare își apară valorile locale.
- Cea mai mare provocare în a ne impune ca brand e legat de podgorie – Podgoria Cotnari e recunoscută în special pentru vinuri albe demi-dulci mainstream. Când vii și propui albe seci, rose-uri, fn baricate apare o reticență din partea clienților, dar asta și pentru că ne identifica cu brandul mamă Cotnari.
- Casa de Vinuri Cotnari e un business de la 0, nu ne-am rupt din Cotnari. Anumite departamente, deși au fost diferite până recent, funcționează acum împreună pe o firma externalizată – ne-am făcut o firma proprie de distribuție și ne-am reorganizat acolo.
- Când un produs funcționează, tot lanțul, de la cramă la client, va funcționa perfect. Când lanțul se rupe, produsul nu va mai funcționa. Toată infrastructura există, focusul este să menținem și să creștem calitatea produselor.
- Principale canale de vânzare: IKA (International Key Accounts) și distribuitorii pentru HORECA
- Pe termen scurt, online-ul e o soluție. Pe termen mediu și lung, estimez o stabilizare, dar nu o creștere, din cauza apariției produselor premium în IKA. Pentru produsele pe care le cunoști va funcționa în continuare online-ul, dar oamenii vor vrea să vadă sticla, să o atingă înainte să o încerce.
- Ne vom structura portofoliul în 3: strict HORECA, HORECA + IKA, strict IKA și retail tradițional.
- Nu aș fi de acord să avem produse exclusiv pentru restaurante, pentru noi HORECA înseamnă restaurante, dar și magazine și online-uri specializate. Vinurile premium, de la un anumit nivel în sus, sau ediții limitate, nu cred că își au locul în IKA sau în retailul tradițional.
- Cum arată prima jumătate a lui 2021, din punct de vedere business? Piața de vin din România: o mică scădere a volumului, față de prima jumătate a lui 2020 (de la 47 milioane la 46 milioane de litri) , dar o creștere valorică (697 la 737 milioane RON), venită pe o mică scădere a volumui, ceea ce ne arată o tendință de premiumizare a pieței datorată de importuri, spumante și creșterea segmentului de sec și demisec. Acest lucru ne arată că publicul se maturizează și noi evoluăm ca producători. Noi suntem în parametrii stabiliți.
- Ce ar trebui să facă producătorii români: să mențină sau să crească nivelul calității și ar fi important să se asocieze. În prezent, nu avem o asociere în adevăratul sens al cuvântului între cramele din România, ci o mai bună înțelegere între cei care sunt mai tineri. Publicul tânăr e mai open minded, își dorește spumante. Explorăm acest segment. La fel și mixologia – ne dorim că lumea, dacă tot începe cu un cocktail să înceapă cu un cocktail pe bază de vin.
- Q: Aveți un plan de a ataca segmentul de tineri inclusiv prin packaging, gen vin la doză? A: Mai multe în 2022 😉
- Dacă aș lua-o de la 0, tot o cramă aș face. Cred că fiecare trebuie să facă ce știe mai bine și să ne specializăm pe bucata noastră. Atunci, acel lanț de care discuta,m, ar funcționa bine. În plus, îmi place foarte mult și partea de producție, asta nu o regăsești în celelalte verigi.
- O cramă este un business profitabil, dar doar de la un punct, nu de la început. Multe crame noi au în spate alte business-uri care le susțin și sunt făcute din pasiunea ownerilor.
- Văd mai mult potențial al cramelor mici și foarte mici să vândă prin turism. Nouă ne e dificil să ne focusăm pe turism datorită poziționării – suntem departe de București, Cluj, Timișoara – orașele care generează turism. În plus, e dificil și pentru ei să ajungă la noi.
Sfatul lui Victor de încheiere: Descoperiți România înainte să descoperiți altceva!
Adauga comentariu