DESCHIDEM VINUL ROMÂNESC cu Bogdan Mihalcea – proprietar Domeniul Bogdan

De unde inițiativa de a cumpăra o cramă în România? Pasiune sau oportunitate?

Interesul față de a crește ceva în natură era acolo demult, fascinația asta există, cred, la oricine: să contribui la ceva mai mare, mai important decât propria persoană. Apoi a apărut și oportunitatea, dar ea n-ar fi însemnat nimic dacă nu aș fi fost interesat deja de o astfel de „întreprindere”.

Mergeam deseori în Dobrogea cu diferite alte preocupări și admiram frumusețea acelor locuri, așa că n-am stat prea mult pe gânduri. Am sperat, recunosc, că prin ceea ce voi reuși să fac acolo voi oferi conaționalilor, dar și celor din afară, ocazia să afle despre aceste locuri.

E ceva magic în Dobrogea, cred eu. Poate vechimea, felul în care timpul și-a pus amprenta aici asupra reliefului… apropierea de mare, de Dunăre, câmpurile – tot ansamblul e magic. Cel puțin așa cred eu.

De ce investești atât de mult în cultura bio și în vinurile eco și biodinamice?

Eu consider că cele mai bune vinuri sunt obținute din cei mai buni struguri, adică cei din cultura biodinamică. La fel ca la mâncare, caut gustul autentic cu care eram obișnuit înainte de „marea industrializare”.

Încerc să duc o viață cât de mult posibil în armonie cu natura – de la ce mănânc, cu ce mă îmbrac, cum călătoresc, în ce investesc, ce-i învăț pe copii. De altfel, copiii – și aici nu mă refer doar la ai mei – e posibil să fie cel mai important motiv pentru care sunt interesat de un viitor sustenabil.

Simt că trebuie să le lăsăm o „casă curată”, iar acesta este, dacă vrei, „motivul de conștiință” care mă duce automat către ideile bio și biodinamice. Eu văd agricultura biodinamică drept una care e simultan sustenabilă, eficientă, științifică, blândă cu mediul, dar și un mod de a trăi în armonie cu natura.

Cum vezi evoluția României ca țară producătoare de vin în ultimii 10 ani? Cum crezi că va fi peste încă 10?

Ca orice lucru aflat la început de drum, a pornit greu, dar rezultatele nu au întârziat să apară. Există foarte multe crame care fac excelență și mă bucură acest aspect. Țările care sunt în top nu au ajuns acolo doar pentru că fac vin bun, ci și pentru că sunt recunoscute pentru faptul că au un vin bun. Sunt optimist. Poate prea optimist, ar zice unii. Cred că stăm pe o comoară pe care depinde doar de noi să o punem în valoare și pentru asta am investit și investesc în continuare.

Toate datele pe care am reușit să le analizez – din punct de vedere al geografiei, al biologiei, al priceperii umane, al vremurilor în care trăim și chiar al situației internaționale (mă refer în primul rând la fluxurile de mărfuri, la economia globală și la locul pe care o să-l ocupe bunurile cu origini locale specifice în acest context) – îmi dau motive să cred că, dacă vom munci cum trebuie și vom avea un dram de noroc, România va arăta mult mai bine pe scena internațională. Deja arată mai bine ca acum 10 ani, e limpede. Iar tendința asta cred că va accelera, pe măsură ce ne maturizăm.

Sunt multe inițiative în industria de vin din România, dar cea mai articulată este Deschidem Vinul Românesc, ce se desfășoară în toate magazinele Carrefour din România. Pentru Domeniul Bogdan, cum este să facă parte din acest program?

Evident că pentru noi a fost o oportunitate să fim incluși în acest proiect, care este unul foarte important, și sperăm să aducem o contribuție cât mai valoroasă în cadrul lui, prin produsele noastre și prin modul în care ele reflectă fidel locul de unde ne tragem și ideile care ne inspiră.

A fost și este o provocare, deoarece calitatea și prețul produsului sunt constant susținute prin bugete de marketing, pentru a duce produsul nostru către cât mai mulți consumatori. Vrem să oferim publicului „spiritul locului” – un sens, o imagine, o viziune – care depășește cu mult simplele (vorba vine, căci ele sunt complexe) valori senzoriale ale vinului.

Ce vin deschide Bogdan Mihalcea acasă când vrea să se răsfețe?

Eu nu beau doar Domeniul Bogdan, în funcție de starea mea încerc cât mai multe vinuri, pentru a trăi și experiența altora. Dacă este să vorbesc despre Domeniul Bogdan, nu pot să dau nume, pentru că toate vinurile sunt precum copiii mei, dar vă dau un indiciu – un vin roșu, autohton, care să fie expresia pură a terroir-ului . Asta înseamnă pământ de Dobrogea, apă, vie și în final drojdii sălbatice, vinul meu de meditație – PĂTRAR.

Ce vin lângă ce preparat crezi că pot fi emblemele României?

Am povestit despre spiritul locului, despre puritatea terroir-ului – într-un cuvânt, despre identitate. Am, din acest punct de vedere, convingerea că nu ar trebui să copiem de la alții, ci să ne bucurăm de ce avem: răspunsul este Fetească Neagră, alături de o pastramă de oaie crescută în Dobrogea.

Nu e nici pe departe singurul răspuns posibil, dar m-ați provocat să dau unul singur. Fiecare anotimp are mâncarea specifică – de la ierburi, până la legume proaspete sau murate, conservate pentru iarnă. Fiecare gospodărie poate avea o mâncare specifică, „de familie”, făcută cu mult suflet și cu multă pricepere și care poate fi o experiență memorabilă, pe care o poți trăi astfel încât Dobrogea să-ți rămână întipărită în inimă, după ce a trecut mai întâi prin stomac.

Articol susținut de:

Adauga comentariu