2020? Cum a fost pentru tine din punct de vedere personal, ca proprietar de business și pentru echipa S.E.R.V.E?
La început a fost un șoc: martie 2020 a adus în viețile noastre ceea ce nu ne-am imaginat că ni se va întampla vreodată. Apoi a apărut grija pentru familie și prieteni, pentru echipa noastră de la SERVE. Cred că ne amintim cu toții cât de intens a fost sentimentul de solidaritate umană la început. Mi-ar plăcea să îl retraim, dar în mod sigur nu cu prețul unei pandemii.
Apoi a fost preocuparea pentru viitor, pentru cum să căpătăm cu toții acea ‘’reziliența psihologică’’, singurul mod în care ne putem pregăti pentru viitor.
Dintr-un punct de vedere a fost un an de pauză, de introspecție, de analiză, dar și de dezvoltare, un an complet altfel.
Un an în care am evaluat opțiuni, oportunități, am muncit mult cu toții, am consolidat ceea ce știam, ne-am dezvoltat în direcții noi, am încercat să fim în pas cu timpurile. Am făcut sacrificii și am profitat de oportunități. Am învățat să fim mai flexibili și mai adaptabili.
Iar în toate aceste schimbări și bulversări am profitat de aceeași prezență constanta care ne susține și ne motiveaza: via și vinurile pe care ni le dă ea.
Nu știu dacă în alt domeniu de activitate ne-am fi păstrat în egală măsură optimismul și convingerea de a merge mai departe.
De ce ti-a fost cel mai teamă în această perioadă?
De blazare, de plictiseală. Și de frica oamenilor, dusă până la absurd.
Care a fost acel lucru sau aceea persoana care ți-a dat încredere să mergi mai departe în perioada asta plină de incertitudini?
Așa cum am spus și mai sus, via și faptul ca ea nu se oprește din evoluție și continuă să te răsplătească pentru ceea ce faci bine; răsplată asta a contat foarte mult pentru noi toți într-o perioadă în care nimic nu mai semăna cu nimic din ce trăisem până atunci.
Apoi a fost convingerea ca SERVE este așezat pe o temelie solidă care îi va permite să reziste în timp.
Și a mai fost echipa: oamenii din podgorie, oamenii din cramă, cei din teren, din vânzări. Toți au făcut reale eforturi să se adapteze noilor condiții și realității. Ei mi-au transmis permanent că vor să meargă mai departe, au fost solidari și convinși la rândul lor că vom depăși împreună acest impas. Echipa a contat foarte mult.
Cum a afectat pandemia politica de prețuri S.E.R.V.E? Care dintre gamele voastre au performat cel mai bine în 2020?
SERVE este o poveste creată să fie spusă din generație în generație, o afacere făcută să fie lăsată moștenire. Nu minimizez impactul pandemiei ☺, dar politica noastră de prețuri, chiar dacă nu a fost creată în viziunea unei eventuale pandemii, nu poate fi influențată de aceasta pentru că fiecare vin pe care-l facem este gândit să fie o ofertă perfectă în raport cu calitatea lui, așadar nu avem variante pentru politica de prețuri.
În ceea ce privește rozeurile, din cauza limitării vânzărilor din Horeca, am decis să propunem consumatorilor câteva oferte din dorința de a putea oferi în primăvara lui 2021 rozeurile de 2020.
Dintre gamele care au performat se disting Cuvee-urile și în special Charlotte și Sissi, dar suntem multumiți și de Terra Romana Milenium Alb, Feteasca Neagră și de roze. Gamele de retail au fost mai afectate din cauza ofertelor de preț foarte tentante, existente în majoritatea retailului modern, oferte la care noi nu ne putem alinia.
Care a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o în această perioadă din poziția de lider?
Cred că este prematur să răspund la aceasta întrebare. Pot să spun că se pare că până acum nu am luat decizii proaste; adevărată evaluare – și nu numai în ceea ce privește SERVE – va fi peste 2-3 ani.
Două vinuri noi în portofoliul S.E.R.V.E, Cuvee Maxence și noua ediție a Cuvee Alexandru, lansate în plină pandemie! Ne povestești mai multe despre asta?
Ambele vinuri au fost concepute anterior lui martie 2020. Am ezitat să le lansăm, întrebându-ne dacă iubitorii de vin își doresc asta, dacă sunt pregătiți. Nu regretăm că am facut-o pentru că avem numai reacții pozitive.
Încep prin a aminti că am continuat tradiția vinurilor noastre în ediții limitate și am creat vinuri după chipul și asemănarea oamenilor importanți pentru noi: Maxence este fiul lui Charlotte, născut în anul în care am reușit să producem acest vin special. Maxence este un vin care dă viață unui vis: acela de a crea un Riesling demidulce, după regulile artei. Și am reușit! La primul nostru vin altfel decât sec, ne bucurăm de aprecieri de la toți partenerii noștri.
Alexandru, care poartă numele primului nepot al familiei (acum în vârstă de 13 ani), nu face decât să demonstreze că răbdarea și perseverența aduc excelența în vinur. După ce a dispărut via din care recoltam strugurii, care ne-au bucurat cu primul Alexandru în 2007, am îngrijit tânărul Cabernet plantat pe același amplasament, care apoi ne-a oferit cea mai minunată răsplata: a doua ediție de Alexandru, un vin de colecție ca și fratele lui cu 10 ani mai mare, un vin creat de același Aurel ROTARESCU, după 25 de ani de experiență în vinurile din Ceptura.
Care crezi că este acel preparat perfect (să-i spunem mai popular) pentru a fi savurat lângă Cuvee Maxence?
☺ Îmi place întrebarea. Noi l-am gândit pentru celebrul “foie gras” franțuzesc, unul din felurile de mâncare pe care le savurăm cu mare plăcere în familie.
Am constatat apoi că se asortează și cu multe deserturi, în general deserturi cu fructe, mai lejere, dar și cu traditionalul nostru cozonac – dacă nu e prea dulce.
Adauga comentariu