Discutam deunăzi despre ce anume așteaptă oamenii de la un vin, despre diferența dintre nuanțele “plăcere” și “calitate” atunci când vorbim despre un vin. Despre ceea ce face ca un vin să fie plăcut și despre ce sau cine pune aceste etaloane vinurilor. De fiecare dată când mă implic în astfel de discuții îmi vin în minte concursurile internaționale, unde din ce în ce mai multe vinuri românești iau punctaje foarte mari, fapt ce le pune pe harta vinurilor bune la nivel mondial și aduce România, ca țară producătoare de vin, din ce în ce mai în atenția consumatorilor (atât străini, cât și români).
Am ales să scriu tocmai astăzi despre acest subiect din mândrie pentru vinul românesc! Din mândrie că pe lângă vinurile albe, rose sau roșii medaliate la cele mai prestigioase concursuri internaționale, de câțiva ani avem și vinuri spumante de mare clasă, ce stau alături de premiile obținute de marile șampanii ale lumii. Și că ușor, ușor învățăm că vinul spumant nu este doar o băutură pentru nunți și zile onomastice, ci este un vin gastronomic ce completează din ce în ce mai mult meniurile marilor Chefi.
Crama care se mândrește începând de anul acesta cu 4 noi medalii la The Champagne & Sparkling Wine World Championships (CSWWC)* – Cea mai respectată, cuprinzătoare și riguroasă competiție internațională de vin spumant din lume, este Carastelec Winery.
Crama de Spumante Carastelec este prima investiție din România gândită să producă preponderent spumante și vinuri efervescente. Este situată într-una dintre cele mai vechi zone producătoare de vin din țară, în apropierea masivului muntos Măgura Şimleului, numită și insula cristalină a Transilvaniei, zonă care se remarcă printr-un sol aparte, din care vița-de-vie își extrage mineralele necesare pentru a da naștere unor vinuri elegante, pline de finețe și rafinament.
Vinurile ce au primit cele mai înalte distincții ale aceste competiții sunt:
Carassia Rosé – Medalie de AUR
Carassia Blanc de Blancs Magnum – Medalie de AUR
Carassia Classic Magnum – Medalie de AUR
Carassia Classic Brut – Medalie de ARGINT
Spumantele albe înscrise la Campionatul Mondial (Carassia Blanc de Blancs, Carrasia Classic, Carassia Classic Brut) din anul acesta au fost obținute din vinurile de bază din anul 2017, limitate ca și cantitate, iar Carassia Rosé este precursorul producției promițătoare din anul 2018.
Ce este interesant de observat este faptul că același vin bază (Carassia Classic) în sticle diferite a obținut medalii diferite (sticla Magnum Aur și sticla standard de 750 ml Argint), așa că revin la întrebarea din începutul articolului: cine și ce definește calitatea unui vin versus altul?
Pot spune doar: Paharul sus pentru Carastelec Sparkling Winery! Pentru că mizează și cultivă producția de spumante de calitate în România. Îmi doresc să vă văd cât mai des cu un număr atât de mare de medalii pe care le aduceți acasă și ca în fiecare an să spunem “CARASSIA A CÂȘTIGAT LA LONDRA UN NUMĂR RECORD DE MEDALII”.
*Competiția Campionatele Mondiale de Șampanie și Vinuri Spumante (CSWWC) susține și promovează vinurile spumante de mare clasă, mondial, ca vinuri gastronomice prin excelență. Este cea mai mare și mai dură competiție de vin spumant din lume. “Misiunea noastră este să încurajăm producătorii să ridice în permanență ștacheta calității prin feedback-ul an de an cu privire la vinurile lor; și să ghideze iubitorii de vin către cele mai bune șampanie și vinuri spumante de pe planetă.“
Adauga comentariu