Primul – povestea

Unul dintre avantajele de a lucra în industria vinului este că atunci când mergem în turnee pe la crame avem șansa de a degusta tot ce are crama respectivă mai bun în adn-ul său. Dacă atunci când clienții calcă pragul unei crame li se oferă spre degustare vinurile pe care crama le comercializează în speranța că aceștia se vor îndrăgosti de o anumită etichetă și vor ști ce să cumpere din magazin sau să comande la restaurant, când mergem noi nu numai că degustăm toate baricurile și toate tancurile, dar și încercăm proiectele lor reușite sau eșuate, tentative mai aparte de a își diversifica portofoliul și de a oferi mereu noi alternative din ce în ce mai atractive.

Astfel, am ajuns la conceptul lui Primul – primul vin itinerant, făcut din respect pentru cum a performat terroir-ul, vinificatorul, crama și tot ce poate scoate în evidență un vin. În fiecare an, crama care ne impresionează cel mai tare, aia care ne rămâne în cap și la saptămâni întregi după ce am ajuns acasă, va fi partenerul cu care vom încerca în acel an construcția proiectului nostru de suflet, Primul. Pentru acestă primă ediție, crama care ne-a rămas în minte pentru comorile găsite la ei a fost Crama Gîrboiu, producătorul din Vrancea al unora dintre cele mai reușite vinuri din zonă cum ar fi Bacanta, Epicentrum sau nava lor amiral, Constantin.

Marina, împreună cu vinificatorul cramei, încep atunci dansul cupajării, în proporții bine gândite, din anumite numere de baric sau de tanc notate pe carnețele pentru a îi da vinului structura, aromele, alcoolul, restul de zahăr și delicatețea pe care o așteptăm de la vinul gândit să ne reprezinte. Iar eu stau la masa lor de degustare pe post de cobai pentru probele gândite de ea.

Când se ajunge la câteva variante finale începem să le degustăm împreună cu prieteni, specialiști, colegi și clienți să ne asigurăm că nu suntem 100% subiectivi ci că mai sunt și alții care să zică da, e foarte bun. După câte ture considerăm că sunt necesare de făcut probe și de evaluat, urmează proba de foc: seara, la noi în bucătărie, stăm la un pahar și decidem. Iar măsura judecății e simplă: suntem în stare să bem noi și cu prietenii noștri mii de sticle în cazul în care nu place nimănui altcuiva? Dacă și acest răspuns e afirmativ, Primul și-a găsit forma și gustul din acel an.

In paralel, eu împreună cu prietenii și partenerii de la IPPU creăm eticheta. Aici, Marina e cobaiul pe care testăm rezultatele. Aș vrea să zic că a fost o muncă grea, dar aș minți. Din primul brief, după prima cafea, au înțeles exact ce îmi doream iar prima randare a fost ca și când cineva îmi desenase aproape de perfecțiune visul. Pe partea tehnică de hârtie, emboss, formă și elementele tehnice legale i-am lăsat pe ei, deja ne convinseseră că nu doar și-au asumat proiectul, dar Primul devenise ceva ce și-l doreau și ei ca fanion. Suntem foarte mândri de ce a ieșit. Dacă aveți impresia că nu știți cine e IPPU, vă înșelați. E foarte probabil ca munca lor să fie motivul pentru care întindeți mâna spre acea sticlă de pe raft, pentru că vă atrage eticheta.

Niciodată Primul nu va fi făcut în cantități mari. Nu este un proiect gândit să concureze cu alte vinuri, este un proiect gândit să manifeste pasiunea noastră pentru vin și pentru oameni, pentru momente la care vrem și noi să contribuim un pic. Anul acesta, doar 5000 din 6000 de sticle vor fi puse în vânzare pentru că a rămas o singură întrebare fără răspuns. Cum va arăta această ediție de Primul pe măsură ce învechește? – și trebuie să ne răspundem singuri la această întrebare.

Alex Dona

1 comentariu