Interviu Gabi Lăcureanu – creator L’artist – Desprevin.ro

Cum a început povestea lui Gabi Lăcureanu, unul dintre cei mai talentați vinificatori Români? 

Aș începe răspunsul cu finalul întrebării – despre talent, la care nu avem o unitate de măsură. Mai mult decât talentat, mă consider mai degrabă norocos. Mă consider printre norocoșii care au fost aleși de meserie, nu și-au ales meseria. Ce-i drept, adesea poveștile de succes încep cu un eșec. În cazul meu, după absolvirea liceului de informatică, am aplicat la Facultatea de Automatică și Telecomunicații și am trăit coșmarul oricărui candidat la admitere, am fost primul sub linie. Cum nu exista posibilitatea să plătesc taxă pentru studii, am depus dosarul și la Facultatea de Horticultură a Universității de Agronomie din Iași. Mi-a surâs ideea că voi lucra cu și în natură, ca architect peisagist. Însă în primul an de facultate, în timpul practicii, pentru că mă pricepeam la calculatoare, Academicianul Valeriu D. Cotea m-a recrutat să îl ajut cu tehnoredactarea unei cărți. Așa am ajuns prima dată la catedra de oenologie si … nu am mai plecat. Altfel spus, liceul meu de informatică mi-a deshis ușa spre meseria de oenolog. Acolo am descoperit că posed capacități olfactive mai dezvoltate decât o parte dintre colegi. 

De la facultate, lucrurile s-au legat, am făcut un masterat la Universitatea din Dijon, apoi practica la o companie de vinificație din Dealu Mare, unde am început din vie, ca și coordinator al zilierilor și mi-am “croit” treptat drumul spre cramă. Din nou, cred că am fost norocos, pentru că la 25 de ani, mi s-a încredințat să fac singur vin la Crama Basilescu din Dealu Mare, iar odată cu apariția primelor mele vinuri, mi-am făcut loc printre oenologii titrați din România. Vinurile semnate de mine acolo: Golem, Eclipse Fetească neagră, Ancestral, încă sunt văzute drept creații de referință printre iubitorii de vin. 

Între timp am finalizat și doctoratul, studiind unul dintre cele mai controversate vinuri obținute din soiul Busuioacă de Bohotin.

Care au fost cele mai mari provocări ale carierei tale?

Cred că la Basilescu a început provocarea de practician pentru mine și înțelegerea cu adevărat a pașilor care sunt de urmat în realizarea unui vin. În spatele fiecărei sticle de vin ești obligat ca oenolog să-ți pui toată priceperea pe care o acumulezi, atât practică, cât și teoretică, dedicația, viziunea și un strop de naivitate. 

Etapa care a urmat după Basilescu se poate încadra din nou la categoria ”provocări” în carieră. Mi-am creat-o singur. Am ales să schimb complet registrul și să fac saltul de la o cramă mică spre medie la o cramă mare și dintr-o zonă consacrată prin vin către o zonă complet necunoscută. Cum glumeau unii atunci când am făcut schimbarea: ”am mers să fac vin în stepă”, la Intervitt, Zimnicea. Chiar dacă puțini dădeau șanse acestei aventuri, am reușit și acolo să scot vinuri apreciate, printre care menționez Fetească neagră (Divinitas 2013, Nobilitas 2013). Un an am coordonat crama, iar în următorul an am pornit activitatea de consultanță în vinificație. Primul client a fost chiar compania Intervitt. Apoi am revenit la prima iubire, Dealu Mare, către o cramă mică, Licorna Winehouse. Aici am coordonat atât crama, cât și afacerea Licorna, iar vinurile Anno, Bon Viveur, Serafim bucură și acum numeroși iubitori și pasionați de vin. 

De mai bine de un an, exact înainte de pandemie, am făcut saltul de la enolog dedicat unei crame, la enolog consultant pentru mai multe companii. Și deoarece o singură provocare nu mi s-a părut suficientă, am lansat și propria marcă de vin, L’artist. Experiența în crame mici mă ajută acum să concept vinuri pentru clienți precum Licorna, Gramofon, Ferma cu Migdali, iar tot ceea ce am învățat la Zimnicea îmi este de mare folos la Domeniile Zorești, cel mai mare producător de vin din Dealu Mare. 

Steve Jobs spunea că “Nu poți uni punctele uitându-te înainte, le poți uni doar dacă privești înapoi. Trebuie să ai incredere ca toate punctele se vor conecta într-un final în viitor.” La fel și în cazul meu, liceul, facultatea, experiențele profesionale, toate aceste puncte s-au unit în acest moment și m-au adus în punctul în care mă aflu acum, antreprenor, enolog consultant și semnatar al propriului vin.   

Cum e să lansezi un vin? 

Glumeam mai demult că am mai semnat vinuri, dar este prima dată când semnătura e pe etichetă nu pe contraetichetă. Pentru mine, suita de vinuri Lartist înglobeaza toată experiența strânsă până în acest moment, dar înseamnă și un cumul norocos de factori. Am descoperit în Dealu Mare o vie de peste 35 de ani, bine întreținută și din momentul în care am văzut-o pur și simplu nu am mai putut să mă gândesc decât cum ar arăta vinurile dintr-o asemenea vie. Acum știu. A fost o bucurie profesională să fac aceste vinuri din struguri de o calitate de excepție, într-o cramă cu toate cele necesare pentru performanță. Această bucurie acum vreau să ajungă la cât mai mulți oameni care știu să aprecieze un vin. 

A existat deschidere din partea pieței? Care sunt plusurile și minusurile?

Numărul foarte limitat de butelii m-a pus în situația de gândi atent strategia de intrare pe piață. Nu doream să fac mai multe promisiuni decât pot onora, de aceea am decis să colaborez cu un număr limitat de magazine de vinuri din București și Iași. Așadar, plusul unei mărci proprii în ediție limitată ar fi că există deschidere și interes pentru asemenea produse, iar minusul că numărul mic de butelii impune o mai mare atenție în alegerea colaboratorilor și în comunicarea mărcii. 

Ești născut lângă Iași, de ce ai ales Dealu Mare? Ce-ți place cel mai mult în zona asta? 

Am luat această decizie pentru varietatea de soiuri a podgoriei Dealu Mare și fiindcă în acel moment, în 2006, în Dealu Mare era cea mai mare concentrare de crame cu vinuri de top din România. Podgoria Dealu Mare are în continuare pentru mine un mister datorită diversității microclimatelor. Consider că este în continuare podgoria în care se fac cele mai multe cercetări, atât în domeniul enologiei, cât și în domeniul marketingului vinului.  

Cred că mulți vinificatori sunt cunoscuți (recunoscuți) prin intermediul vinurilor făcute de ei, tu ai rămas în memoria iubitorilor de vin cu Ancestral Fetească Neagră 2008 și Golem Roșu 2008. Ce au avut atât de special aceste vinuri la momentul respectiv și de ce n-au mai fost altele ca ele până acum? 

În primul rând, anul 2008 a fost unul deosebit prin condițiile climatice. Apoi, a fost și anul meu de debut ca enolog. Cu toate că aș vrea să menționez că eu nu am avut un mentor, ci mai avut mai mulți mentori care și-au pus amprenta în aceste două vinuri. Aceste două vinuri mi-au creat într-adevăr un nume în România, dar consider că vârful atins cu vinurile de 2008 a fost depășit de Bon Viveur roșu 2014, produs de mine la Licorna Winehouse, vin recunoscut înternațional prin prima medalie de aur pentru un vin roșu produs în România la Decanter, Londra. Îmi place să cred că am reîmprospătat memoria iubitorilor de vin cu Bon Viveur 2014. Iar acum o reîmprospătez cu vinurile L’ARTIST.

Care este strugurele cu care rezonezi cel mai bine ca vinificator? De ce?

E o întrebare asemănătoare cu ”care e copilul tău preferat?”. Rezonez cu trio-ul feteștilor, dar și cu tipologia soiurilor aromate. La primele descpăr anual lucruri noi, iar la celelalte am provocarea de a căuta balansul între cele două componente importante: aromă și gust. 

Ce fel de vinuri preferă omul Gabi Lăcureanu?

Omul Gabi Lăcureanu preferă, întâi de toate, vinurile împărtășite cu alții. În ultimul timp, mi-e mai aproape de suflet experiența pe care o am în compania vinului cu alte persoane iubitoare de vin. Pentru mine, o asociere a unui vin este de fapt compania cu care împărtășești acel vin. 

Care este vinul făcut de tine de care ești cel mai mândru? 

Sunt mândru de toate vinurile pe care le-am oferit pieței, dar sigur că trebuie ținut cont și de facilitățile pe care le ai într-o vie și într-un centru de vinificație. (vârsta plantației, tehnologia aplicată viței de vie, echiparea centrului de vinificație și oamenii cu care colaborezi). 

Care crezi că este raportul de forțe între vie și vinificator? Cine pe cine stăpânește?

Aici nu este vorba de două ștafete, ci este vorba de una singură, pe care o are ințial viticultorul și o predă mai departe vinificatorului. Am avut parte de o cooperare excelentă oriunde am lucrat.

Cum arată o zi din campania de cules pentru tine?

De obicei, fiindcă momentul culesului pentru fiecare soi în parte face parte din momentele critice ale realizarii unui vin, până vedem mustul în tancurile de vinificație  există o oarecare tensiune psighologică, dar pe măsură ce evoluează lucrurile încununezi munca viticultorului în cel mai bun mod posibil. O zi de campanie știm când începe, dar nu știm când se termină. Ca etape, se pregătesc oamenii conform unor procese de recoltare deja stabilite, se pregătește centrul de vinificație pentru primirea strugurilor prin proceduri de igienizare, reglare utilaje, încheindu-se cu un must savuros, ultimele picături fiind extrase la lumina reflectoarelor.

Ne împărtășești o amintire hazlie întâmplată la una dintre degustările (sau evenimentele) de vin ghidate de tine?

În una din zilele de august m-a vizitat o bună prietenă și, cum cere tradiția, am făcut o fotografie împreună în fața cramei. Domnișoara, o pasioantă de rețelele sociale, a postat fotografia cu tag însoțită de textul ”feeling in love with Gabi Lăcureanu”. Nu pot să vă spun câte telefoane am primit să fiu întrebat dacă ceva s-a schimbat în viața mea personală.   

Altă dată, am avut o solicitare de degustare neobișnuită de la un grup restrâns, format din trei membri ai unei familii (tatăl, de vârsta a treia, cu doi fii adulți) și prieteni apropiați. După parcurgerea etapelor de prezentare a centrului de vinificație, vinotecii și a vinurilor puse spre degustare, după mai multe pahare dezinhibatoare pentru particpanți, unul dintre fii ne-a spus că ar dori să meargă în pivniță împreună cu tatăl și cu fratele lui și chiar cu restul alaiului, să deguste vin din câteva butoaie cu scopul de a alege unul dintre acestea, a-l marca cu un fier înroșit, pentru ca vinul din acel butoi să fie vinul pentru parastasul de 40 de zile pentru tatăl de față și viu de lângă noi. Desigur, vinul urma să fie ales cu aprobarea tatălui. Caracteristicile acelui vin ar fi trebuit să aibă o notă de durere și în același timp de bucurie, fiindcă a fost ales și aprobat de tata. Tatăl din poveste e încă în viață.    

La final, un gând pentru iubitorii de vinuri? 

Un prieten portughez mi-a spus că trebuie să mă simt norocos fiindcă lucrez într-un lovely business. Cred că vinul ar trebui privit ca un lovely thing ce ar aduce un lovely life.