Dealu Mare. Prahova. Ceptura. La mai puțin de 100 de km spre nord de București, la mai puțin de o oră de mers cu mașina începe una dintre cele mai frumoase zone viticole din România.
Proximitatea față de capitală a făcut ca zona să fie și cea mai populată în materie de crame, avem nici mai mult nici mai puțin de 37 de crame, producători de struguri și vin între orașele Ploiești și Buzău.
În zonă se produce vin de ani buni, chiar dacă momentan memoria noastră se reduce la perioada de după ’89, zona este cunoscută de sute de ani ca bazin de vinificare românesc așa că nu e de mirare că a atras mulți pasionați și investitori.
Povestea Cramei SERVE începe la jumătatea anilor ’90 cu prima vizită a contelui francez Guy Tyrel de Poix care auzise despre țara noastră și despre potențialul de business de aici. Venit din Franța cu gândul să devină « négociant» de vin, o meserie cu ștate vechi acolo, ce se traduce prin a intermedia vânzarea de vin către alte țări își începe vizitele în zonele viticole românești pentru a găsi vinuri si parteneri, crame cu care să poată colabora. Căutările cramei perfecte cu care să lucreze au durat mai mult de 1 an timp în care Mihaela, pe atunci Badea, i-a fost alături ajutându-l să prospecteze piața și potențialul viticol românesc. Căutările s-au încheiat atunci când cei doi, Mihaela și Guy, au ajuns la ceea ce pe vremuri se numea Dyonisos Ceptura, o cramă subdimensionata ce abia se desprinsese de IAS Urlati Dealu Mare, dar fusese prima în care mirosea a vin, era curată, iar vinificatorul i-a dat sa deguste prima Feteasca Neagră din viața lui.
Gândul cu care contele plecase din Franța s-a schimbat repede cu momentul în care a decis să investească aici, să aducă tehnologie de vinificare nouă din țara sa și să devină partener la Dionisos.
Așa că începând cu 1994 Mihaela a rămas alături de Guy și de Aurel Rotarescu (oenologul cramei) și au început să scrie istoria SERVE. Wow! 26 de ani! Cum spune Mihaela, al 7-lea copil al lor.
Din anul 2000 au decis să mute producția și să se desprindă de Dyonisos începând construcția noii crame, ceea ce este astăzi locul în care vinurile SERVE iau naștere și unde de fix 20 de ani totul prinde contur.
Podgoria este împărțită în mai multe parcele la distanță de câțiva kilometrii de crama, fiecare soi găsindu-și locul potrivit. Așa că soiurile roșii sunt plantate acolo unde pantele sunt cele mai abrupte și solurile cele mai calcaroase, influențe benefice pentru struguri, rezultand fructe bine coapte, pline de arome și zemoase iar soiurile albe în zonele cele mai răcoroase ale plantațiilor astfel încât să poată păstra aciditate rezultand acele vinuri voioase și răcoritoare. Astăzi, crama deține și exploatează 65 de hectare de viță de vie, cu o vechime medie de 15 ani, făcând-o să fie o crama de dimensiuni mai mici orientată spre vinuri de calitate, spre transpunerea terroirului în paharul de vin, iar viile ajunse deja la maturitate susțin demersul lui Aurel de a avea vinuri perfecte an de an.
Regiunea Dealu Mare, în prezent, este încadrată ca zona caldă, deși poate în trecut aș fi zis că este undeva la granița dintre zona rece și cea caldă. De ce este important acest detaliu? Pentru că de aici pornim să înțelegem vinul pe care-l avem în pahar. Zonele calde vor da aproape întotdeauna vinuri aromate, consistente și corpolente ce amintesc de fructele foarte coapte sau de dulcețurile bunicilor noștri, pe când vinurile ce provin din zonele reci au ca particularitate aciditatea ridicată, adică senzația de prospețime, de tonicitate sau de suplețe. În cele ce urmează vă propun să degustăm vinurile conștient, adică să înțelegem mai întâi geografia locului, soiul din pahar și filozofia fiecărui vin în parte.
Așa că vinurile cramei S.E.R.V.E. sunt în prima categorie, aceea a vinurilor consistente, definite, gustoase. Aici găsim mândrele Fetească Neagră și Albă, găsim sofisticatele Chardonnay și Pinot Noir dar și popularele Riesling și Muscat sau domnul vinurilor, Cabernet Sauvignon.
Este imposibil ca după ce ai băut minim 3 vinuri de la crama SERVE să nu te îndrăgostești de cel puțin unul dintre ele.
Dacă despre loc am vorbit, despre oameni am pomenit, cred că este momentul să spunem și cum a apărut numele S.E.R.V.E. – Societatea Euro Romana de Vinuri de Excepție. Se spune că inspirația vine mai bine după câteva sticle de vin. La fel a fost și cazul Mihaelei și a lui Guy când împreuna cu mai mulți prieteni au făcut un brainstorming despre România / Europa / viitor / potențial și perspectivele vinurilor autohtone… și așa a rezultat « Euro-Romana » și « Vinuri de Excelență ». Vinul serii a fost un vin rose de la Domaine Peraldi (proprietate a familiei în Corsica).
S.E.R.V.E. va pune vinul românesc pe harta vinurilor lumii în cărțile scrise de Jancis Robinson – World Atlas of Wine (Atlasul Vinurilor Lumii), una dintre cele mai cunoscute publicații de specialitatea din lume.





Adauga comentariu